Comisia prezintă o nouă agendă de combatere a terorismului și o propunere de norme la nivelul UE împotriva traficului ilicit de arme de foc

Comisia Europeană a prezentat astăzi, 26 februarie, o nouă agendă pentru prevenirea și combaterea terorismului, care stabilește calea de urmat pentru consolidarea răspunsului colectiv al Europei la amenințările teroriste și la cele extremiste violente, aflate în continuă evoluție.

În ultimul deceniu, UE și-a întărit răspunsul împotriva terorismului și a extremismului violent. Cu toate acestea, caracterul evolutiv al acestor amenințări necesită un răspuns adaptat și mai puternic. Ca inițiativă emblematică în cadrul Strategiei europene de securitate internă, ProtectEU, agenda prezintă un set cuprinzător de inițiative transsectoriale pentru a intensifica pregătirea și răspunsul, protejând mai bine cetățenii și întreprinderile din UE împotriva prejudiciilor.

Comisia propune sporirea previziunilor și a rezilienței UE, consolidarea securității persoanelor în mediul online și în afara acestuia și intensificarea cooperării cu partenerii internaționali. Agenda propune măsuri pentru îndeplinirea acestor obiective în cadrul a șase piloni principali, cu privire la care veți găsi mai multe informații în comunicatul de presăși în fișa informativă disponibile online.

Vezi mai mult…

You May Also Like

More From Author

+ There are no comments

Add yours