Georgiana Buzariu
studentă an II, master,
entrul de Studii Europene,
Universitatea ”Al.I.Cuza” Iași
La 9 mai 2019, liderii UE s-au întâlnit la Sibiu, după cum a sugerat președintele Juncker în discursul său din 2017 privind starea Uniunii, pentru a discuta viitoarea agendă strategică a UE pentru perioada 2019-2024. Aceştia au discutat provocările dar şi priorităţile Uninunii Europene în perspectiva următorilor ani. Agenda actuală a fost convenită în iunie 2014 de Consiliul European și a fost transpusă în cele 10 priorități politice ale Comisiei Juncker.
După cinci ani, eforturile de punere în aplicare a acestor priorități s-au materializat în rezultate concrete pentru cetățeni, în pofida unor dificultăți neprevăzute, care continuă să reprezinte provocări serioase pentru Uniunea noastră. Plecând de la recomandările de politică privind modul în care Europa își poate modela viitorul prezentate săptămâna trecută, Comisia a analizat realizările din ultimii cinci ani.
Cele 10 priorități ale Comisiei Juncker s-au axat pe aspectele care contează cel mai mult pentru europeni: revigorarea pieței locurilor de muncă, relansarea creșterii economice și a investițiilor, consolidarea echității sociale, gestionarea migrației, reducerea amenințărilor la adresa securității, deblocarea potențialului tranziției digitale și energetice, consolidarea rolului UE pe scena internațională și sporirea transparenței și a legitimității democratice.
Comisia a recomandat ca agenda strategică a UE pentru perioada 2019-2024 să se concentreze asupra a 5 dimensiuni principale: o Europă care protejează, o Europă competitivă, o Europă echitabilă, o Europă durabilă, dar şi una influentă.
După cum relatează şi publicaţiile străine de presă,
summitul de la Sibiu s-a realizat pe fondul războiului intern dintre preşedinte
şi guvern, căruia i se reproşează în continuare dezinteresul în lupta împotriva
corupţiei.
Publicaţiile străine
trec în revistă cele 10 puncte-cheie din Declaraţia de la Sibiu, notând că
Uniunea Europeană se pregăteşte de un viitor fără Marea Britanie, „fantoma de
la dezbaterea din cadrul summitului“. De asemenea, este menţionat şi faptul că
mulţi dintre lideri au avut propriile priorităţi, preşedintele francez Emmanuel
Macron susţinând o agendă ambiţioasă privind mediul, în timp ce liderul ungar
Viktor Orban s-a contrat cu colegii săi pe tema imigraţiei.
+ There are no comments
Add yours