EUDIRECT
EUDIRECT

Conferinţă RePatriot în cadrul „Sărbătorii Diasporei – Iaşul este acasă!” şi inaugurarea Biroului Restart Home

Conferinţă RePatriot în cadrul „Sărbătorii Diasporei – Iaşul este acasă!” şi inaugurarea Biroului Restart Home

Marţi, 15 august, în cadrul celei de-a doua ediţii a „Sărbătorii Diasporei – Iaşul este acasă!“ (15-16 august), va avea loc, Conferinţa RePatriot, organizată de Fundaţia Romanian Business Leaders (inţiatoare a proiectului RePatriot dedicat repatrierii prin antreprenoriat) şi Primăria Municipiului Iaşi, în parteneriat cu compania AVISSO. Evenimentul va avea loc la Palatul Culturii din Iaşi, la Sala Voievozilor la ora 15.00, fiind precedat de o conferinţă de presă la ora 14.30.

Este un moment important pe agenda proiectelor comunităţii ieşene, susţinătoare activă a proiectelor de atragere a Diasporei înapoi acasă, o resursă valoroasă care poate contribui în mod esenţial prin know-how şi investiţii la generarea, alături de autorităţile locale, a unor proiecte şi soluţii durabile pentru viitorul Iaşului. Totodată, cu acest prilej, Primăria Municipiului Iaşi marchează şi crearea, prin noua organigramă, a Biroului Diaspora, în cadrul Direcţiei Relaţii Publice şi Transparentă Decizională.

Biroul Diaspora din cadrul Primăriei ieşene şi-a asumat rolul de a facilita dialogul ieşenilor din Diaspora cu autoritatle locale şi de a reclădi, împreună, încrederea că oraşul poate atinge standardul de viaţă şi poate oferi oportunităţile cu care ieşenii plecaţi departe s-au obişnuit.

Vezi mai mult…

Comenteaza articolul

Emailul nu va fi publicat. *

7 + 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

COMENTARII RECENTE