În anul următor, cele două orașe, danez și respectiv cipriot, vor găzdui unul dintre cele mai populare proiecte ale UE.
Începând din 1 ianuarie, Aarhus și Pafos vor deține titlul de Capitală Europeană a Culturii. Programul cultural va fi lansat oficial la 21 ianuarie, la Aarhus. Ceremonia de deschidere de la Pafos 2017 va avea loc la 28 ianuarie, în prezența domnilor Christos Stylianides, comisar pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor, și Nicos Anastasiades, președintele Ciprului (de confirmat). Comisarul Tibor Navracsics a declarat: „Titlul de Capitală Europeană a Culturii este o ocazie unică de a aduce împreună comunități prin cultură și de a stimula crearea unor parteneriate locale, europene și internaționale solide pentru viitor. Urez celor două orașe, Aarhus și Pafos, mult succes în anul care vine”. Ambele orașe au prezentat programe care pune în evidență secole de cultură, utilizând, în același timp, modalități artistice diferite pentru a aborda problemele socioeconomice cu care se confruntă Europa astăzi.
+ There are no comments
Add yours