Astfel, valoarea totală a ajutorului umanitar de urgență acordat de UE în 2025 Fâșiei Gaza și Cisiordaniei, inclusiv Ierusalimului de Est, se ridică la 220 de milioane EUR – și la peste 550 de milioane EUR începând din 2023.
Finanțarea suplimentară a UE îi va ajuta pe partenerii săi umanitari de pe teren să ofere asistență vitală atât în Gaza, cât și în Cisiordania. Accesul sigur și neîngrădit al lucrătorilor umanitari este vital în Gaza, iar civilii trebuie protejați oriunde s-ar afla.
Comisara pentru pregătire și gestionarea situațiilor de criză, Hadja Lahbib, a declarat: „Foametea este acum o realitate în Gaza, iar situația umanitară este intolerabilă. Uniunea Europeană își intensifică acțiunile de răspuns alocând o sumă suplimentară de 50 milioane EUR sub formă de ajutor de urgență. Însă doar finanțarea nu este suficientă: civilii trebuie protejați, accesul umanitar trebuie garantat, iar dreptul internațional umanitar trebuie respectat de către toate părțile. UE va continua să colaboreze cu partenerii săi pentru a face presiuni ca aceste obligații să fie respectate și să fie găsită o soluție politică pentru a se pune capăt suferinței”.
+ There are no comments
Add yours