Starea Uniunii Europene-UPDATE

Despre discursul privind starea Uniunii – drumul pe care vom merge în anul care vine 


În fiecare an, în luna septembrie, președintele Comisiei Europene rostește în fața Parlamentului European un discurs privind starea Uniunii, în care face un bilanț al realizărilor din ultimul an și prezintă prioritățile pentru anul următor.


De asemenea, expune soluțiile Comisiei la cele mai presante provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană și idei pentru conturarea viitorului UE.


Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, își va susține discursul pe 16 septembrie 2020, la ora 9:00 CEST (10:00 ora României). Discursul va fi urmat de o dezbatere în plen cu membrii Parlamentului European.


Principalele ambiții ale Comisiei


Prioritățile stabilite la începutul mandatului rămân în continuare valabile, aplicându-se și provocărilor actuale. Comisia rămâne ferm hotărâtă să își ducă la bun sfârșit inițiativele emblematice, Pactul verde european și Strategia digitală, întrucât acestea sunt esențiale pentru a relansa economia europeană și pentru a construi un continent mai rezilient, mai durabil, mai echitabil și mai prosper.

Europa trebuie să conducă tranziția către o planetă sănătoasă și către o nouă lume digitalizată. Va reuși însă acest lucru doar dacă îi va uni pe cetățenii săi și dacă va adapta modelul nostru unic de economie socială de piață, astfel încât să-l alinieze la noile ambiții actuale. De aceea, trebuie să ne valorificăm toate atuurile și întregul potențial, să punem accentul pe egalitate și să creăm șanse pentru toți – atât pentru femei, cât și pentru bărbați, atât pentru cei care vin din Est, cât și pentru cei din Vest, Sud sau Nord, atât pentru tineri, cât și pentru vârstnici. Europa va continua să urmărească țeluri înalte pe continent, pentru a putea să fie lider la nivel mondial.

Vezi mai mult…


Discursul Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene, va fi transmis LIVE și pe pagina de Facebook a Centrului de Informare Europe Direct Iași


You May Also Like

More From Author

+ There are no comments

Add yours