În fiecare an, în luna septembrie, președintele Comisiei Europene rostește în fața Parlamentului European discursul său privind starea Uniunii, în care face un bilanț al realizărilor din cursul ultimului an și prezintă prioritățile pentru anul următor. Președintele schițează, de asemenea, modul în care Comisia va aborda cele mai presante provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană. Discursul este urmat de o dezbatere în plen, care lansează dialogul cu Parlamentul și Consiliul în vederea elaborării programului de lucru al Comisiei pentru anul următor.
Președintele Juncker își va susține discursul din 2017 în ziua de miercuri, 13 septembrie. Anul acesta, contextul este un peisaj politic și economic în schimbare, la care UE trebuie să reacționeze în așa fel încât să asigure un viitor sigur, prosper și incluziv pentru toți europenii.
+ There are no comments
Add yours