Comisia a adoptat noile criterii de acordare a etichetei ecologice a UE (EU Ecolabel) pentru produsele cosmetice și de îngrijire a animalelor, oferindu-le astfel consumatorilor din întreaga UE beneficiile unor dovezi fiabile pentru mărcile cu adevărat verzi.
Criteriile de acordare a etichetei ecologice a UE duc la reducerea impactului produselor asupra apei, solului și biodiversității, contribuind astfel la o economie curată și circulară și la un mediu înconjurător fără substanțe toxice. Eticheta ecologică a UE este o etichetă fiabilă de excelență în materie de mediu, verificată de o terță parte, care ia în considerare impactul unui produs asupra mediului pe parcursul întregului său ciclu de viață, de la extracția materiilor prime până la eliminarea sa finală.
Comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, a declarat: Produsele cosmetice și produsele pentru animale de companie cu un impact cât mai redus asupra mediului pot fi acum recompensate prin eticheta ecologică a UE, ceea ce sporește și mai mult succesul de care se bucură această etichetă începând din 1992. Încurajez companiile să solicite eticheta ecologică a UE și să profite de reputația incontestabilă a acesteia. Eticheta ecologică a UE contribuie la orientarea consumatorilor preocupați către produse verzi certificate și fiabile și sprijină tranziția către o economie circulară și curată.
+ There are no comments
Add yours