Uniunea economică și monetară

[kopa_block_quote class=”e.g. kopa-blockquote-1, kopa-blockquote-2″]

Uniunea economică și monetară (UEM) reprezintă un pas important în procesul de integrare a neconomiilor UE. Ea presupune coordonarea politicilor economice și bugetare, aplicarea unei politici
monetare comune și utilizarea unei monede unice, euro. Toate cele 28 de state membre ale UE fac parte din uniunea economică, iar unele dintre ele și-au consolidat integrarea și au adoptat moneda euro. Împreună,aceste țări alcătuiesc zona euro.

[/kopa_block_quote]

După izbucnirea crizei economice și financiare, Uniunea Europeană a luat măsuri fără precedent pentru îmbunătățirea ca drului de guvernanță economică al UEM (precum consolidarea Pactului de stabilitate și de creștere sau adoptarea unor noi mecanisme pentru prevenirea dezechilibrelor economice și pentru o mai bună coordonare a politicilor economice).

[kopa_block_quote class=”e.g. kopa-blockquote-1, kopa-blockquote-2″]

Aceste măsuri de urgență trebuie să fie totuși consolidate și completate pe termen lung astfel încât să se evite o nouă criză care să afecteze UEM la fel de puternic. Prin urmare, președinții a patru instituții europene (ai Comisiei Europene, Parlamentului European, Băncii Centrale Europene și Consiliului European, acesta din urmă în calitate de președinte al summit -ului zonei euro), împreună cu președintele Eurogrupului, au prezentat, în „Raportul celor cinci președinți”, o foaie de parcurs în două etape menită să aprofundeze uniunea economică și monetară începând din iulie 2015 și să o finalizeze cel târziu în 2025.
[/kopa_block_quote]
  • Etapa 1 sau „aprofundarea prin practică” (1 iulie 2015 30 iunie 2017): utilizarea instrumentelor existente și a tratatelor în vigoare pentru a stimula competitivitatea și convergența structurală, pentru arealiza politici bugetare responsabile la nivel național și la nivelul zonei euro, pentru a finaliza uniunea financiară și pentru a consolida răspunderea democratică.
  • Etapa 2 sau „finalizarea UEM” (până în 2025): vor fi lansate acțiuni mai ambițioase pentru a spori caracterul obligatoriu al procesului de convergență, de exemplu, printr-un set de criterii de referință privind convergența, stabilite de comun acord, care ar fi de natură juridică, precum și pentru a institui o trezorerie a zonei euro.

[kopa_block_quote class=”e.g. kopa-blockquote-1, kopa-blockquote-2″]

Consultări cu statele membre in continuarea pachetului de măsuri, Comisia a lansat o consultare a părților inte resate la nivelul UE. În statele membre au fost organizate peste 60 de evenimente pentru a dezbate ce trebuie făcut pentru aprofundarea uniunii economice și monetare

[/kopa_block_quote]

Vezi mai mult…

You May Also Like

More From Author

+ There are no comments

Add yours