Publicația evidențiază factorii-cheie care au asigurat succesul instrumentului și adoptarea sa de către statele membre: faptul că, prin însăși natura sa, instrumentul este axat pe cerere, are o dimensiune multinațională și se caracterizează prin flexibilitate și o sarcină administrativă redusă.
Creat la începutul actualului mandat al Comisiei și având drept bază Programul de sprijin pentru reforme structurale (PSRS), IST, gestionat de DG Reformă, a ajutat statele membre să își pună în aplicare propriile reforme, în concordanță cu specificul național, să își consolideze capacitățile administrative și să facă schimb de bune practici. IST și instrumentul anterior au sprijinit în ultimii cinci ani peste 1 800 de reforme de vârf, întreprinse în toate cele 27 de state membre ale UE și având legătură cu principalele politici ale UE. Proiectele multinaționale din cadrul IST au încurajat cooperarea dintre statele membre, le-au ajutat să găsească soluții comune la provocările comune și, în felul acesta, au facilitat convergența și au creat valoare adăugată la nivelul UE.
+ There are no comments
Add yours