Astăzi, 10 iunie, Comisia și Înaltul Reprezentant evaluează măsurile care au fost luate pentru combaterea dezinformării legate de pandemia de coronavirus și propun o cale de urmat. Această inițiativă vine ca urmare a misiunii încredințate de către liderii europeni, în martie 2020, de a combate cu fermitate dezinformarea și de a consolida reziliența societăților europene. Pandemia de coronavirus a fost însoțită de un val masiv de informații false sau înșelătoare, inclusiv de tentative ale unor actori străini de a influența cetățenii și dezbaterile din UE. Comunicarea comună analizează răspunsul imediat și propune acțiuni concrete care pot fi demarate rapid.
+ There are no comments
Add yours