Galileo începe să funcționeze!

La data de 15 decembrie 2016, Galileo, sistemul european de navigație prin satelit va începe furnizarea de servicii inițiale pentru autoritățile publice, întreprinderi și cetățeni.

Vicepreședintele Comisiei Maroš Šefčovič, responsabil pentru uniunea energetică, a declarat: „Geolocalizarea se află în inima revoluției digitale în desfășurare, prin servicii noi care ne schimbă modul de viață cotidian. Galileo va spori precizia geolocalizării de zece ori și va promova noua generație de tehnologii bazate pe localizare, precum autovehiculele autonome, dispozitivele conectate sau serviciile urbane inteligente. Astăzi, fac apel la antreprenorii europeni și spun: imaginați-vă ce puteți face cu Galileo – nu așteptați, inovați!”

Comisarul pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, Elżbieta Bieńkowska, a declarat: „Furnizarea serviciilor inițiale ale programului Galileo reprezintă o realizare importantă pentru Europa și un prim beneficiu al recentei noastre strategii spațiale. Este rezultatul unui efort concertat pentru proiectarea și construirea celui mai precis sistem mondial de navigație prin satelit. El demonstrează excelența tehnologică a Europei, precum și know-how-ul și angajamentul acesteia în ceea ce privește furnizarea de servicii și aplicații spațiale. Nicio țară europeană nu ar fi putut face acest lucru singură.”

Vezi mai mult…

You May Also Like

More From Author

+ There are no comments

Add yours